Descarcă TEXT COMPLET PDF (pe academia.edu)
Textul de față prezintă conceptul fenomenului saturat așa cum apare el în fenomenologia lui Jean-Luc Marion, subliniind în același timp importanța pe care o are în descrierea trăirii religioase creștine. Dacă în cazul fenomenului saturat, intuiția debordează conceptul, adică omul primește mai mult decât aduce el însuși prin capacitățile sale intelectuale, atunci Revelația creștină, teofania și experiența mistică pot fi descrise mai adecvat folosind această paradigmă, decât prin paradigma modernă a subiectului și obiectului. Omul se primește pe sine de la fenomenul care i se donează în exces, devenind din subiect cunoscător, un adonat, iar experiența, în înțelesul ei kantian, este înlocuită printr-o contra-experiență. Putând descrie mai adecvat evenimentele, fenomenul saturat își găsește locul alături de celelalte fenomene (sărace și neutre) care pot descrie doar obiecte și devine cea mai adecvată cale de a vorbi, fenomenologic, despre Revelația lui Hristos în istorie.
„Fenomenul saturat și relevanța sa teologică”, Tabor, 8 (2015), pp. 73-80.