Situată la întâlnirea dintre meditația filosofică și credința creștină, cartea abordează aforistic temele tulburătoare ale condiției umane. Sunt discutate, printre altele, ca pe o scară ce urcă spre binele divin, subiecte ce pornesc de la deșertăciune, melancolie și moarte, trec apoi prin lupta ascetică împotriva sinelui, pentru a ajunge, în final, la iubire, bucurie și har. Căutător al abisurilor și, deopotrivă, al lui Dumnezeu, omul apare ca marcat irevocabil de vocația lui supramundană și de chemarea divină, chemare căreia nu-i poate răspunde fără aventura totală a unei iubiri mereu crucificate.